Oameni pentru cafeaua mea

Să nu mă întrebi cum am fost fără tine până acum. Ar fi simplu să te mint și să îți spun că timpul a curs lin, ca un pârâu de munte. Am fost un amalgam de încercări și un neant de ce aș fi putut fi, deformată de oameni.

Lucrurile nu au fost vreodată simple, și eu nu am fost niciodată complicată. Am iubit și am uitat oameni, am urât și am adorat clipe, am râs și am plâns în singurătate, am țipat și am tăcut când nu ar fi trebuit.

Când am iubit, a fost parcă de fiecare dată la fel, dar mereu eterogen. Am iubit oameni care mi-au călcat pragul sufletului voit sau nevoit, oameni care au plecat în grabă, sau care ar fi vrut să mai stea, dar pentru care timpul a zis “pas”. Unii oameni au venit prea devreme, când eu nu eram pregătită pentru o așa întâlnire. Pe unii dintre ei, i-am rugat să revină. Le-am mâzgălit în palmă chiar și o adresă exactă unde mă pot găsi, la o oră trecută de prânz. Cerșeam timp pentru a sorbi cafeaua, un espresso dublu, negru și amar, care să mă poată trezi din reveriile puerile.

Unii chiar au căutat adresa, au cerut și ei un espresso, la fel, dublu, dar masa mea era mai ocupată decât s-ar fi așteptat. L-au savurat de pe scaunul de la bar, privindu-mă cum încercam să îmi ghicesc viitorul într-un zaț imaginar. Pentru alții, goana timpului a camuflat adresa și i-am regăsit târziu, prea târziu. Era deja prea întuneric pentru a le mai putea desluși măștile ridate.

Mi-i amintesc pe toți, ca și cum aș avea un jurnal cu o mulțime de adnotări marginale.

Pe unii dintre ei credeam că i-am uitat de mult, însă de la fiecare se întâmplă ca viața să îmi mai trimită câte o notificare, din când în când. Și râd când le citesc, pentru că, între timp, lacrimile s-au metamorfozat în picături de rouă pentru un alt răsărit.

Am uitat o mulțime de lucruri vechi și pricăjite pe care le-am găsit inutile, mi-am suprimat dorința efemeră de a le înrăma pentru mai târziu. Știam că ai să vii și nu am vrut ca arhiva personală să fie supraîncărcată cu fișiere .zip. O doream purificată de vechituri și pregătită pentru venirea ta. Știam că Dumnezeu m-a așezat la masa destinului, mi-a împărțit câteva cărți de joc, iar până acum le-am avut pe cele mici, doar pentru a învăța ce să fac cu regele odată primit.

Am urât oameni. Dar doar pentru puțin timp. Am derulat ușor scurt-metrajul în care ne-a fost dat să jucăm, cu tot cu întreruperile de publicitate. În pauză, am uitat până și replicile memorate ca pe o poezie de Bacovia. Le-am uitat și i-am iertat. Nu oricine poate face dintr-un scurt-metraj, un film de Oscar. Am conștientizat târziu că viața e puțin mai mult decât cea mai frumoasă piesă de teatru. În realitate, oamenilor cărora nu le aloci niciun rol, sunt de fapt cei care vin cu cea mai frumoasă reprezentație.

Am adorat oameni când ar fi trebuit să valsez printre ei.

Și au plecat, luând cu ei piese din puzzle-ul sufletului meu ce nu credeam că le voi mai recupera vreodată. Dar le-au aruncat pe alei lăturalnice și adierile părerilor de rău, mi le-au înapoiat nevătămate.

Am râs! Și am râs mult și cu poftă de greșelile mele. Oameni frumoși mi-au stat aproape de ceașca plină cu cafea, și m-au învățat să zâmbesc chiar atunci când timpul câștiga contra mea cu “all in” pe negru la ruletă.

Am plâns de atâtea ori, încât ochii mi-au secătuit rezerva lacrimilor de fericire. Au fost oameni care au plecat pentru o perioadă sau pentru mereu. Ei mi-au luat lacrimile colectate într-un burete greu de ridicat, odată plin. Unii și-au întors capul spre mine și mi-au aruncat un “rămas bun” cordial. Altora însă, nici măcar nu li s-a permis.

Și am țipat! Am țipat de durere și de bucurie uneori, ca să mă fac auzită.

Dar doar ecoul se întorcea când singurătatea ținea pasul cu mine. Unele plecări au durut atât de tare, încât nu m-aș fi gândit că rănile se vor putea ofili. Am țipat așa de puternic încât mi-au amorțit corzile vocale, o amorțeală ce și-a luat tot timpul din lume să treacă. M-a vrut mută, și am tăcut. Doar oamenii care s-au așezat la masa mea în tăcere mi-au înțeles durerea mistuitoare.

Alții au venit prea târziu, îmi schimbasem adresa între timp. Eram pe fugă, o grabă care mă obosise probabil așteptând. Așteptam să treacă timpul pentru a te putea găsi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *