Se întâmplă, uneori, să întâlnești pe ”cineva”…
Şi speri, cu toată puterea sufletului și a minții, să fie acel „cineva” la care ai visat încă de când ți-a fost citit primul basm cu prinți și prințese.
În flacăra dorinței arzătoare, se întâmplă să îl urci pe un piedestal, puternic solidificat în urma încercărilor eșuate de a-ți găsi muza. Şi îl lași acolo, negându-ți până și propriile convingeri anterioare despre caracterele umane și adăugând în fiecare zi câte o piatră temeliei deja formate.
Şi el e dintr-o dată prezent perfect, ajutându-te, ca din senin, să clădești o dorință, un vis, o speranță, o iluzie că poveștile de iubire pot avea și final fericit. Îți ia o bucată de plastilină a viitorului compus din tu și el, și îți modelează un peisaj cu un soare etern, fără ploi și furtună, cum știai tu că se termină poveștile de iubire. Şi e frumos, dintr-o dată te uiți în oglinda aceea care îți arăta cioburile ascuțite și azi îți reflectă contururile frumos colorate. Şi te regăsești în cărțile acelea scrise de un el, care își destăinuie dorințele îmbibate în parfum de femeie. Închizi ochii și refuzi să-i deschizi, în speranță oarbă că așteptările nu îți vor fi înșelate și de data asta, și că „cineva” chiar este diferit de toți ceilalți sortiți a fi etichetați de un trecut simplu, mult prea simplu. Şi ai așteptări, dar nu pentru că ești femeie și vrei mereu mai mult, ci pentru că logica ta îți spune că tu ai fi capabilă chiar și de repoziționarea munților. Îți reorganizezi prioritățile și îl pui pe el în topul listei. Şi îți update-zi visele, pentru că matematica inimii îți spune că rezultatul corect nu mai e 1, ci 2…
Dar bumerangul singurătății te lovește într-o zi, deschizi ochii instinctiv și totul se colorează în alb-negru, ca o tablă de șah. Singura asemănare rămâne regele, care e el, dar regina e altcineva, iar tu ocupi o simplă poziție de pion, sau mai grav, nebun! „Simplă neconcordanță”, îți spui în sinea ta, care a dus la un „șah mat”. Ești încă un loser pe lunga listă a … destinului! Şi, uite așa, flash-ul realității te trezește și starea de reverie impusă dispare, iar temelia piedestalului se fisurează, încet-încet, până la prăbușire. Vântul dezamăgirii curăță tot, readucându-te în faza inițială a convingerilor și viselor. În pragul singurătății acceptate, îl rogi să te învețe să îl uiți, promițându-i că vei fi o elevă de nota 10 dacă va ști să îți scoată radicalul din inimă. Îl visezi și îl sufoci sărutându-l în diminețile în care nu vrei să te trezești fără el. Dar patul devine prea mare dintr-o dată. Din bucătărie nu se mai simte miros proaspăt de cafea, iar sentimentele prind un iz de naftalină. Trecutul se conjugă mult prea ușor în „compus”. Prezentul chicotește prea repede a „imperfect”. Şi viitorul… Oh! Viitorul devine prea repede „anterior”. Ești singură și timpurile nu mai sunt nici măcar indicative, nici măcar nu mai sunt.
Femeie, ridică-te! Azi este despre imperativ și despre mai mult ca perfect. Azi este despre tine! Ai pierdut o luptă, dar războiul se dă afară, pe alte fronturi decât cele atât de cunoscute ție. Azi lupți doar pentru tine! Autoritatea cu care eșecul m-a înzestrat, azi mă învață să vorbesc din nou, cu o gramatică puțin altfel…
